|
MIRACOL SAU CREDINTA
Cine nu si-a dorit macar odata-n viata sa aiba parte de un miracol ? Cu siguranta multi dintre cei care si l-au dorit au si avut parte de el, de miracol. Ce este miracolul? Este o intamplare contrara ratiunii umane, o intamplare care nu poate fi explicata rational, o minune. Cand ne dorim o minune? Cand ajungem intr-o situatie limita la care nu-i gasim rational nici o rezolvare. Daca ratiunea nu ne ajuta in a gasi solutii apelam la Dumnezeu cerandu-i o minune ca doar stim ca ”ceea ce la om e fara putinta la Dumnezeu e cu putinta” si intr-adevar asa este, viata ne-a confirmat-o si ne-o confirma ori de cate ori “avem ochi de vazut si urechi de auzit” De ce ajungem in situatii limita? Pentru ca nu suntem in armonie cu noi insine si dizarmonia creaza dizarmoni,i care mai repede sau mai tarziu ne vor duce la situatii limita in care avem nevoie de un miracol si incepem sa-l cerem, si-l cerem… doar, doar Doamne Doamne se va indura si ni-l va da. Dumnezeu niciodata nu-si uita proprii copii. Abia asteapta sa-i ajute si intotdeauna ii ajuta cum este bine in legile Divine, ofera solutii pe care ratiunea umana nu le poate realiza. Uneori miracolul intarzie. Oare de ce? Ne-a uitat Dumnezeu? Nu, nici vorba, poate cerem ceva ce nu este spre binele nostru, poate implinirea cererii noastre ar face rau celor dragi noua, poate scopul cu care cerem realizarea minunii nu este in armonie cu legile Divine sau Dumnezeu stie cate alte cauze sunt pe care noi, putin inteleptii, nu le pricepem. Zilnic, insa, se intampla miracole. Cand? Cand rugaciunea noastra este facuta cu tot sufletul, cand credem cu toata fiinta noastra, cu toate structurile noastre ca Dumnezeu ne ajuta, atunci cand ne realizam micimea, cand orice urma de orgoliu, de mandrie a disparut, cand acceptam totul, cand acceptam ca situatia limita in care am ajuns, noi am creat-o si ca singuri nu avem cum sa iesim din ea. Cand realizam cu toate structurile noastre nevoia de a fi in armonie cu Creatorul, minunea apare si nu numai ca apare dar o si constientizam. De cat timp avem nevoie ca sa putem beneficia de o minune? De noi depinde. Unii, asemenea talharului de pe cruce, realizeaza mai repede, altii au nevoie de mai multe incercari. Multi fac apel la icoane facatoare de minuni, altii fac pelerinaje la Locuri Sfinte, toate sunt binefacatoare in masura in care ne ajuta sa-L simtim mai mult pe Dumnezeu. Locurile Sacre ca Sfantul Mormant,(Ierusalim), Ieslea Nasterii Mantuitorului (Betlehem) Nazareth din Israel, Fatima din Portugalia sunt poate cele mai ravnite de orice suflet dornic de a i se implini o minune. Am avut sansa sa cunosc aceste locuri, sa vad oameni pe care trairile avute i-au marcat profund si care s-au schimbat radical, am vazut oameni care doar s-au bucurat si tot ce au primit acolo a disparut repede. Am vazut si oameni care au rezonat doar cu comertul, ce din pacate se face in acele locuri, si care s-au intors acasa cu suveniruri materiale, s-au intors cum au plecat. Sunt ei de vina? Sunt de vina cei care isi permit ca in acele locuri unde linistea e mai necesara ca oriunde sa faca uz de numele Dreptilor pentru localurile lor, pentru produsele lor? Noi nu suntem cei care judecam. Pentru noi este important locul in care a aparut Fecioara Maria, locul in care s-A nascut Mantuitorul, locul unde a Inviat Mantuitorul, noi acestea le cautam si cu acestea incercam sa rezonam ca sa constientizam minunile din viata noastra. Drumul pe care-l parcurgem in asteptarea miracolului este vorbirea cu noi insine, cercetarea haului din noi, constientizarea Divinului din noi. Este de fapt drum spre credinta, sunt pasii spre Dumnezeu. In urma cu putin timp am fost martora la o minune. O doamna din Oradea (nu sunt eu) a avut bucuria sa ajunga la Ierusalim, isi dorea atat de mult incat nu-i venea sa creada ca a ajuns acolo, cu fiecare pas pe care-l facea spre cetate se-nmulteau cuvintele de multumire adresate Celui care a ajutat-o si celor care au ajutat-o sa ajunga acolo. Era cu picioarele pe pamant si nu era. Cand a intrat in cetate prima oprire a fost la Piatra Ungerii – este locul unde Mantuitorul dupa ce a fost luat de pe cruce a fost uns cu mir de catre Femeile Mironosite. Doamna s-a aplecat, a ingenunchiat si din dorinta de a-i ramane ceva, ce a atins Piatra si-a scos un servetel de hartie din pachet si a inceput sa mangaie piatra. Stergea piatra si se ruga... se ruga si stergea piatra... S-a ridicat, a pus servetelul in pachetul din care l-a luat si si-a continuat drumul prin cetate spre Golgota, Sf Mormant si celelalte locuri ravnite de fiecare pamantean. A doua zi dimineata in pregatirea ei de a-si incepe pelerinajul, avand nevoie de un servetel a deschis pachetul si se uita si nu-i venea sa creada, o minune! Ceea ce a vazut ea, ceea ce a ramas imprimat pe acel servetel cu permisiunea ei va arat si dumneavoastra. Ce a simtit doamna in acel moment? Ce simte cand se uita la “servetelul” ce sta frumos si o priveste dintr-o rama? Ce am simtit eu cand am tinut in mana acel “servetel”? Pe langa starea de bine am simtit nevoia si bucuria sa impartasesc aceasta fericire, sa constat ca atunci cand avem credinta avem si minuni, cand avem credinta intelegem minunea ca pe o lucrare a harului Divin si decidem sa participam si noi cu potentele noastre la infaptuirea Voii Divine, dorim sa trecem de la moarte la viata. Intelegem ca moartea nu este doar momenul trecerii in alta dimensiune ci este si timpul pe care-l petrecem in dizarmonie, in incrancenarea noastra de a invinge obstacolele vietii, boala, situatiile limita cu puterea noastra fizica si rationala. Noi nu am venit pe Pamant sa fim morti ci sa fim vii, sa avem credinta si pe masura credintei noastre vom avea parte si de minuni. Cu ajutorul credintei realizam ca cea mai mare minune este viata care ni s-a dat si ca tot ce este in afara credintei este moarte. Daca avem parte de cel mai mare miracol, care este viata, inseamna ca sufletele noastre au ales sa traiasca in armonie si ar fi intelept din partea noastra sa decidem sa traim in armonie, in armonie cu noi insine, in armonie cu Divinul din noi. Cand reusim aceasta vedem miracolele in fiecare moment, vedem cum cresc plantele, cum infloresc copacii, florile, vedem coloritul pietrelor, auzim susurul apelor, ne bucuram de rasaritul soarelui, de adierea vantului, multumim pentru stropii de ploaie care spala si ne spala de ce-i rau, ne impacam si reimpacam cu noi la apusul soarelui ca a doua zi s-o luam de la capat. Daca suntem in armonie, daca avem credinta, realizam ca situatiile limita au disparut, constatam ca avem totul si ca nu avem ce sa-I cerem bunului Dumnezeu. Simtim nevoia sa-I multumim si-I multumim pentru tot ce ne da, “avem ochi sa vedem “ ca tot ce ne da este spre binele nostru si ba mai mult ne anticipeaza nevoile. Rugaciunea noastra, dintr-o rugaciune ”da-mi Doamne” s-a transformat in ”multumescu-Ti Doamne”, iar apoi continui cu acea rugaciune in care-L rogi pe Dumnezeu sa te ajute sa te ajuti sa participi la infaptuirea Voii Divine si inchei cu multumescu-Ti Doamne ca mi-ai dat “ochi de vazut si urechi de auzit” minunile din fiecare zi a vietii mele. Am bucuria sa va trimit certitudinea minunii. Florica Opris,
Oradea, 5.10.2009   |