a
CELE TREI ROMÂNII


   Oricât ar părea de șocant, aceasta este cruda realitate a zilelor noastre. Există trei Românii, constituite pe criteriile vechilor provincii românești: Transilvania-Banat, Muntenia-Oltenia și Moldova. Cu patru secole în urmă, Mihai Viteazul reușea să unifice cele trei țări sub sceptrul său. Acel moment a rămas în conștiința neamului românesc ca o dorință nestinsă, iar peste veacuri, în 1918, Ferdinand Întregitorul reușea să creeze România Mare. Acest stat a rezistat doar 22 de ani în acele granițe până în septembrie 1940, dată la care Consiliu de Coroană al regelui Carol al II-lea emitea celebrul răspuns la dictatul de la Viena: “Cu mâhnire, Regatul României se vede obligat să accepte dictatul de la Viena”. România a pierdut atunci Basarabia, nordul Bucovinei, sudul Dobrogei și o Ardealul de nord. O parte din aceste teritorii au fost recuperate după 1945, dar unele par pierdute pentru multă vreme.
    Este cutremurător să constatăm că în prezent, starea de fapt a României este cu totul alta. Nu contest calitatea de stat național al României, dar nu pot trece cu vederea peste discrepanțele evidente existente între cele trei provincii istorice românești.
    Transilvania și Banatul sunt populate de oameni crescuți și educați în tradiția fostului imperiu austro-ungar: ordine, curățenie, disciplină, muncă. Mentalitatea acestor oameni este dominată de seriozitate și responsabilitate și putem spune că ei sunt “nemții” României. Nivelul educațional, cultura, pofta de muncă, asumarea responsabilităților civice sunt elemente puternic dezvoltate la oamenii acestor locuri. Drept rezultat, forța economică a acestei zone depășește cu mult nivelul celorlalte două provincii luate împreună. După ce treci Carpații și intri în podișul Transilvaniei ai sentimentul că ai intrat într-o altă țară. Totul este altfel și natura și oamenii. Doar limba română este aceeași, ea fiind elementul comun, bunul cel mai de preț al tuturor românilor.
    Zona de sud, Muntenia-Oltenia, este dominată de o influență balcanică evidentă. Spre deosebire de spiritul ardeleanului care știe că fără muncă nu poți obține nimic, în sud, muntenii și oltenii au o mentalitate diferită. Majoritatea lor consideră că munca este prea grea și că un om “deștept” trebuie să se “descurce” și să trăiască fără să muncească. Spiritul “descurcăreților”, al celor care trăiesc din tranzacții, comisioane, învârteli, inginerii financiare și alte asemenea lucruri a ajuns, din păcate să fie reprezentativ pentro oamenii din sudul României. Aceasta este consecința celor doua secole de dominare fanariotă care au reușit să pervertească mentalitatea locuitorilor din sud și au creat peșcheșul, tributul, haraciul, cunoscute sub formele lor mai moderne: mita, șpaga și comisionul.
    Domnia fanarioților a reușit să transforme și mentalitatea moldovenilor, numai că aici regăsim pe lângă elementele fanariote de corupție și mentalitatea de influență asiatică, provenită din contactul cu poporul slav. În răsăritul României spiritul asiatic reprezentat de o mentalitate de supunere, mergând de multe ori până la renunțarea la liberul arbitru, a dus la crearea unei piramide a puterii în care cei puțini, o ”elit㔠hotărăsc ce este bine pentru cei mulți. Cei mulți se supun necondiționat șefilor și îi urmează orbește. Mentalitatea moldoveanului pune pe primul plan dorința de a se desfăta cu cât mai multe bunătăți și dacă acest lucru se poate realiza și cu cât mai puțină muncă atunci totul este perfect. Această goană după satisfacerea poftelor generează o beție a simțurilor care de multe ori duce la neglijarea responsabilităților sociale. Pentru orice om care vizitează Țara de Jos a Moldovei lui Ștefan cel Mare și Sfânt, experiențele trăite acolo sunt bulversante. Dezinteresul oamenilor pentru aspectul caselor și al localităților, sărăcia generalizată, nivelul scăzut de educație și cultură, toate acestea îți crează senzația că ai pășit într-o altă țară atunci când treci pe malul stâng al Siretului. Nu doresc să jignesc pe nimeni, dar nu pot să eludez realitatea atunci când situația se prezintă tragic. Moldova respiră prin Eminescu, Creangă, Bacovia și prin ceilalți oameni excepționali pe care i-a oferit culturii române. Dar astăzi, imaginea Moldovei este una cumplită, cu multe elemente care par desprinse din filmele de groază.
    Realitatea ne obligă să acceptăm adevărul: există trei Românii, definite prin mentalități și condiții de viață diferite. Transilvania se găsește mult mai aproape de stilul de viață european, Țara Românească este dominată de balcanisme ieftine și de mentalitatea omului “descurcăreț”, iar Moldova resimte din plin influența asiatică, prezentându-se ca o uriașă zonă defavorizată.
    Aceste realități sunt foarte dureroase pentru un stat care se luptă din răsputeri să acceadă în structura NATO și în structura Comunității Europene. Iar când cancelarul Germaniei, statul cu cea mai mare forță economică din Europa, își exprimă într-un interviu opinia c㠓România este un stat mult prea mare  pentru a intra în Comunitatea Europeană dintr-odată.”, atunci dați-mi voie să mă gândesc la scenariul care ni se pregătește. România va fi integrată în Comunitatea Europeană, dar mai întâi va fi federalizată în trei provincii: Transilvania-Banat, Muntenia-Oltenia și Moldova. Ulterior acestea vor intra pe rând în Comunitate, mai întâi Transilvania-Banat, apoi și celelalte două provincii, dar numai după ce vor indeplini indicatorii economic ceruți de Comunitatea Europeană. Cele trei provincii nu vor fi trei state diferite, ci vor rămâne sub aceeași titulatură de România. Ele vor beneficia de autonomie economică, financiară, administrativă, dar apanajul reprezentării internaționale va rămâne în atribuțiile guvernului central de la București. Oricât de aberant ar părea acest scenariu, el are șanse mari să fie pus în aplicare, iar termenul de realizare este situat intre 2008-2012. Poate părea destul de îndepărtat acest timp, dar nu uitați că statele puternice din Europa își construiesc strategia pe termen lung, pentru cel puțin 50 de ani. Citind aceste rânduri puteți să trageți orice concluzie doriți. Vă anunț că nu sunt spion al nici unei puteri străine, nu sunt nici francmason, nu fac parte din nici un partid. Sunt doar un om lucid care simte și gândește românește, dar pe care realitatea crudă îl obligă să o recunoască.
    În rest, eu (bucureștean născut la spitalul Colțea și crescut în piața Universității) împreună cu familia mea, ne-am mutat la Timișoara.
         
                         Alexandru Nicolici